Alumnus Club pentru UNESCO aduce zâmbete copiilor din comuna Corbu, județul Olt
اليوم 1 يونيو, dedicată copilăriei, bucuriei și speranței, a fost celebrată anul acesta într-un mod cu totul special de către Alumnus Club pentru UNESCO. Sub semnul generozității și solidarității, membrii clubului au inițiat o campanie de strângere de jucării destinate copiilor din medii defavorizate.
Acțiunea s-a încheiat cu un gest emoționant: jucariile adunate au ajuns în comuna Corbu, județul Olt.
Copiii au putut descoperi păpuși, mașinuțe, puzzle-uri, jocuri de construcție, plușuri și multe alte jucării care au adus lumină în ochi și bucurie sinceră în suflet.
„Am vrut să oferim mai mult decât jucării. Am vrut să oferim un mesaj: acela că fiecare copil contează. Că fiecare copil merită o copilărie frumoasă și oameni care cred în el”, a declarat presedinta asociatiei, دانيال بوبيسكو.
Această inițiativă face parte din seria de proiecte educaționale și sociale pe care Alumnus Club pentru UNESCO le desfășoară constant, având ca scop susținerea comunităților vulnerabile, promovarea valorilor umane și implicarea tinerilor în acțiuni civice.
Prin gesturi simple, dar pline de suflet, Clubul continuă să construiască punți între oameni și să aducă schimbări pozitive în viața celor care au cea mai mare nevoie – copiii.