Aflat la cea de a XV a ediție, Proiectul „Tineretul și Muzeele”, proiect organizat an de an de către Alumnus Club pentru UNESCO sub patronajul Federațiilor Europene și Române a Asociațiilor și Cluburilor pentru UNESCO, a avut drept scop sprijinirea copiilor refugiați din Ucraina prin organizarea în perioada 18 يوليو 2023 - 22 يوليو 2023 la Cisnădioara, سيبيو, de ateliere de artă pentru copii și ateliere de conversație în limba română pentru mamele acestora. Tema proiectului din acest an a fost: „Crede în speranță”.
Sub îndrumarea artizanilor populari, în cadrul Muzeului Național Astra din Sibiu, copiii au participat la ateliere de pictură tradițională pe lemn și olărit.
A fost exersată și tehnica origami, copiii învățând în cadrul acestui atelier să confecționeze din hârtie, fluturi și porumbei.
Ultimul atelier a fost dedicat artei colajului, procedeu artistic ce constă în compunerea unui tablou prin lipirea laolaltă a unor elemente eterogene. Astfel copii au taiat bucățele mici de hartie colorată și cu ajutorul lor au creat un afiș mare cu mesaje de mulțumire pentru organizatori.
Cea mai mare provocare în integrarea ucrainenilor care au rămas în România a fost, este și va fi bariera lingvistică. Din acest motiv, în timp ce copiii participau la atelierele de arta, zilnic pentru mămici, au fost organizate ateliere de conversație în limba română în cadrul cărora s-au abordat teme de prim interes: corpul uman, la doctor, la cumpărături, la restaurant, alimente, animale, formule de salut sau întrebări și răspunsuri uzuale etc.
Copiii alături de părinții lor au luat parte și la concertul Classics for Fun, organizat de Elite Art Club în cadrul celei de-a 13-a ediții a festivalului Classics for Pleasure. Cu această ocazie ei au putut descoperii într-un mod unic, inedit, in cadrul unui spectacol dinamic și interactiv, viața și opera lui Mozart.
În cele 5 zile copiii au vizitat
- Orașul Sibiu – Capitală Culturală Europeană în anul 2007.
- Muzeul Național Astra cea mai importantă instituție etno muzeală din România, cel mai mare etno muzeu în aer liber din Europa.
- Cetatea Cisnădioara – o cetate medievală cocoțată pe vârful unui deal care adăpostește o frumoasă biserică reprezentativă a romanicii transilvănene
- Mânăstirea Cozia – o mânăstire emblematică a României
كان الاتحاد الوطني لرابطات اليونسكو من اليابان معنا كشريك.