Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad alături de Comisia Națională Română pentru UNESCO au organizat pe 6 Mars 2020 o conferință națională cu participare internațională, privind egalitatea de gen, dedicată Zilei Internaționale a Femeii.
Conferința a fost deschisă prin citirea mesajului doamnei Daniela Zaharia – Secretar General al Comisiei Naționale a României pentru UNESCO.
La evenimentul derulat în sala festivă din Palatul Băncii Naționale a participat dr. Daniela Popescu, expert – Comisia Națională a României pentru UNESCO și președinte al Alumnus Club pentru UNESCO ce a prezentat Programe UNESCO dedicate egalității de gen.
Colocviul s-a bucurat de participare internațională, profesori din universități de prestigiu prezentând lucrări în cadrul evenimentului din care putem aminti pe conf.dr. Mihaela Tudor de la Universitatea Paul Valéry din Montpellier, prof.dr. Philippe Viallon de la Universitatea din Strasbourg, dr. Jelena Prtljaga de la Școala de Înalte Studii de Specialitate pentru Educatori „Mihailo Palov” din Vârșeț, Serbia care și-au adus aportul gnoseologic, alături de participanții din țară, la lucrările colocviului, precum și președintele Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria (AȚRU), dl. Gheorghe Cozma, alături de directorul executiv al Redacției Cronica, dna Delia Kovacs, pr. Florin Ilie Olteanu, director adjunct al Centrului de Informare AȚRU, precum și reprezentanți ai autorităților locale.
„Egalitatea de gen reprezintă unul dintre obiectivele formulate de către UNESCO, obiectiv pe care universitatea noastră și l-a asumat cu prioritate. Este deasemenea un principiu fundamental al Uniunii Europene încă de la înființarea sa care stipulează principiul egalității de remunerare egală pentru muncă egală, principiu devenit parte a Tratatului de la Roma. Sper ca acest colocviu, prin dezbaterile care au fost lansate, să determine o schimbare de mentalitate care să permită o mai mare implicare a femeilor în viața societății, o creștere a rolului femeii în luarea deciziilor la nivel instituțional, la nivelul managementului privat și poate, ceea ce este mai important, creșterea încrederii în propriile forțe” a punctat rectorul UAV, prof.univ.dr. Ramona Lile.