Actuala expoziţie organizată de ALUMNUS CLUB pentru UNESCO, ca o primă manifestare cu prilejul aniversării a 15 ani de la crearea sa, este pe linia aceloraşi preocupări, obiectivele alese de cunoscutul fotograf George Dumitriu fiind acelea pe care tinerii bucureşteni le frecventează cu asiduitate, cum ar fi Librăria Cărtureşti ori Biblioteca Sadoveanu, precum şi altele, care nu le sunt prea cunoscute, dar care le-ar putea stârni interesul, mai ales că sunt recent şi frumos restaurate. „Bucureştiul regăsit“ înseamnă, între altele, şi redescoperirea de către fiecare generaţie a locurilor din capitală încărcate de istorie şi farmec, a declarat Daniela Popescu, Preşedinta organizaţiei.
Proiectul „Bucureşti, regăsit – Metamorfoze VI”, în cadrul căreia este realizată expoziţia se adresează, în primul rând, tinerilor, dar şi turiştilor români şi străini care vizitează Bucureştiul, punându-le la dispoziţie un album prin intermediul căruia pot afla repede şi uşor (albumul fiind publicat în 3 limbi, cu texte în limbaj accesibil şi informaţii prezentate din perspectivă istorică, dar şi turistică) despre un Bucureşti plin de farmec şi poveşti, locuri nedescoperite care te fac să îl îndrăgeşti. Textele din album sunt semnate de istoricul de artă Mihaela Varga.
Proiectul „Bucureşti, regăsit – Metamorfoze VI” este o iniţiativă culturală a Alumnus Club pentru UNESCO şi Federaţia Europeană a Cluburilor, Centrelor şi Asociaţiilor UNESCO, finanţat de ArCuB în cadrul Programului Cultural București 555. Proiect susţinut de Comisia Naţională a României pentru UNESCO, Centrul Metropolis şi DanaArt Gallery.