Pe 24 august s-au încheiat lucrările conferinţei internaţionale ’„’Global Ethics – Save the Planet Earth’„’, din capitala Kazakstanului – Astana, eveniment care a beneficiat de prezenţa celor mai importante personalităţi UNESCO dintre care amintim: Irina Bokova – director general UNESCO, George Chrisophides – preşedintele Federaţiei Mondiale a Asociaţiilor, Centrelor si Cluburilor pentru UNESCO, Bolat Akchulakov – preşedintele Federaţiei Republicii Kazakstan a Asociaţiilor, Centrelor şi Cluburilor pentru UNESCO şi Imangali Tasmagambetov – preşedintele Comisiei Naţionale UNESCO a Republicii Kazakstan. Cu ocazia acestui eveniment a fost lansat programul „Deceniul apropierii între culturi 2012 –2022”.
Delegaţia română care ne-a reprezentat la Astana a fost compusă din dr. Daniela Popescu, preşedinta Federaţiei Europene a Asociaţiilor, Centrelor şi Cluburilor pentru UNESCO şi reprezentantul tinerilor din sectorul 2 al capitalei, Claudiu Marius Pascovici, preşedintele Asociaţiei Europene „Tineri pentru Viitor” şi membru în Alumnus Club pentru UNESCO R.
Principalul atu al ţării noaste a fost prezentarea în cadrul conferinţei a unui document inovator,creat şi destinat tinerilor – Passport for Global ETHICS – un instrument de lucru eficient pentru tânăra generaţie, un simbol al valorilor pe care UNESCO doreşte să îl ofere tinerilor prin diferite programe şi platforme care susţin dialogul intercultural. Acest document propus şi iniţiat de ţara noastră prin Alumnus Club, a fost un real succes, această iniţiativă fiind agreată de toţi reprezentanţii cluburilor pentru UNESCO din întreaga lume, propunându-se ca acesta să fie implementat la nivel mondial. Directorul general UNESCO, doamna Irina Bokova, a mulţumit României pentru această iniţiativă.
Totodată, tânărul nostru reprezentant a transmis oficialilor UNESCO, oficialilor Republicii Kazakstan, reprezentanţilor societăţii civile şi a mediului de afaceri prezenţi la eveniment, mesajul tinerilor din România şi din Europa, punctând faptul că nouă generaţie îşi doreşte un mediu competitiv, o societate deschisă, corectă în care toleranţa şi respectarea drepturilor omului sunt valori fundamentale care trebuie respectate inechivoc.
Standul României a fost unul dintre cele mai dinamice, aici reprezentanţii noştri au stat de vorbă cu vizitatorii despre cultura şi tradiţiile care ne reprezintă, au avut loc diferite worskshop-uri.
Prezenţa României la evenimentul de la Astana a fost una dintre cele mai active, accentuând rolul pe care ţara noastră îl are în cadrul Federaţiei Europene a Asociaţiilor, Centrelor şi Cluburilor pentru UNESCO, în contextul în care, începând cu luna decembrie 2012 şi până în anul 2016, deţinem Preşedinţia acestei federaţii.
Ana Maria Negoiţă
Coordonator Proiecte
Alumnus Club pentru UNESCO