Asociația Alumnus Club a organizat, pe data de 31 august, în cadrul Muzeului ASTRA, un atelier de terapie prin artă, dedicat copiilor de la școala I-VIII din Arpașu de Jos, județul Sibiu, alături de spectacolul și expoziția copiilor participanți în proiectul Pic2Drama.
Proiectul Pic2Drama, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), a fost o inițiativă inedită de a aduce împreună teatrul și pictura, prin intermediul unor ateliere care au fost susținute în cadrul SOS Satele Copiilor Cisnădie, o instituție care oferă sprijin parental copiilor, derulând programe dedicate tinerilor din sistemul de protecție, dar și programe educaționale.
Proiectul a inclus 10 ateliere de teatru realizate de un mentor în arte teatrale, Daniel Lungu, și 10 ateliere de pictură susținute de un psihoterapeut integrativ, Felicia Acsinte. Interconectate tematic, atelierele au dezvăluit copiilor rolul artei în procesul de dezvoltare emoțională, autocunoaștere și comunicare.
Activitățile s-au desfășurat simultan, în așa fel încât, grupul de copii care a participat la atelierul de teatru, la final, să țină un scurt spectacol, împreună cu tinerii care au participat la atelierele de pictură, activități menite să reflecte rezultatele copiilor. Evenimentul final a fost găzduit de Muzeul ASTRA din Sibiu, însoțit de un atelier de terapie prin artă, dedicat copiilor de la școala I-VIII din Arpașu de Jos, județul Sibiu.
Necesitatea acestui program a avut la bază importanța educației culturale în copilăria timpurie, care este o perioadă critică de dezvoltare pentru copii. Crearea și vorbirea despre artă facilitează schimbul de idei și opinii copiilor, întărindu-le încrederea în sine și conturându-le identitatea.
„Conexiunea cu tinerii, care au trecut sau trec prin experiențe nefavorabile, se realizează prin procedeul pe care îl implică terapia prin artă. Grație tehnicilor apropiate de pictură, desen, modelaj, măști, fiecare participant își activează potențialul creativ, cu scopul de a explora și de a-și înțelege mai bine emoțiile și sentimentele. Însăși arta ca instrument, permite conectarea atât cu membrii grupului, dar, mai ales, cu propriul sine” a declarat Felicia Acsinte, psihoterapeut integrativ.