Federaţia Europeană a Cluburilor, Centrelor și Asociațiilor UNESCO a fost unul din partenerii evenimentului desfăşurat la Bucureşti în ziua de 21 martie 2018, dedicat Zilei internaționale a poeziei, organizat de Editura Eikon la Universitatea Populara din Bucuresti.
Muzicianul Eugen Doga din Republica Moldova, considerat un geniu al muzicii, inclus pe lista celor 20 cei mai buni şi cei mai cântaţi compozitori ai secolului al XX-lea, foarte apreciat de UNESCO, a fost oaspetele special al acestui eveniment.
Publicul s-a bucurat de momentele de poezie, câteva dintre ele recitate în diferite limbi europene, iar maestrul Eugen Doga a interpretat la pian cateva din compoziţiile sale memorabile.
Invitați la eveniment : Iuliana Costin, Ambasador; Mihai Gribincea, Ambasador al Republicii Moldova în România; Rodica Precupețu reprezentantă a Federației Europene a Asociațiilor, Centrelor și Cluburilor UNESCO și Clubului Alumnus pentru UNESCO; Bart Lommen, senior advisor european grant& project development in the domain of art end culture; Adina Rențea, Luisa Cristea, Fundația Dignitas, Christian Crăciun, scriitor, critic literar; poeții Mihaela Albu, Laura Dan, Florentina Loredana Dalian, Eliza Macadan, Maria Timuc, Simona Lazăr, Alexandra Medaru, Dan Anghelescu, Gheorghe Iova, Gia Iova, Nicolae Oprișan, George V. Precup, Ion Țoanță. Moderator: Valentin Ajder, directorul Editurii Eikon.
Mesajul prilejuit de Ziua internaţională a poeziei 2018, semnat de doamna Audray Azoulay, director general al UNESCO, poate fi văzut aici: https://en.unesco.org/commemorations/poetry/dg-message.