Dacă la începutul anului 2018 s-a anunțat aniversarea a 130 de ani cu NAtional Geographic, luna mai a avenit cu aniversarea a 15 ani de la lansarea în România a revistei cu același nume.
Evenimentul a fost găzduit de București Mall.
În cadrul evenimentului Redactorul-șef al revistei, Cătălin Gruia, a făcut o trecere în revistă a cei 15 ani cu National Geographic.
Așa cum a fost menționat „Chiar dacă șurubul eficienței s-a tot strâns în presa scrisă de pretutindeni din lume, anii aceștia au însemnat pentru noi o permanentă goană spre dreptughiul galben, o școală a excelenței în jurnalism, solomonăria deprinderii seceretelor acestui brand de iarbă a fiarelor a cărei magie deschide peste tot lacăte și inimi. Și National Geographic a rămas pentru noi cea mai frumoasă revista din lume!Am încercat să ne ridicăm la înălțime faimei ei de câte ori am abordat subiecte locale. Cele 15 coperte expuse pe simeze la evenimentul aniversar au fost doar o selecție simbolică din cele 34 de numere care au avut drept cap de afiș teme românești. Alte zeci de articole despre România s-au regăsit în paginile celor 180 de ediții la care am lucrat. ”
Aniversarea de 15 ani a marcat și tot mai strânsa colaborare a revistei cu postul de televiziune National Geographic care s-a reflectat pe coperta din luna iunie a reviztei: tema GENIUL. Aceasta va fi urmărită de National Geographic pe tot parcursul anului,care a pus în revistă o rubrică, un articol de fond în numărul curent, iar pe ecrane un serial, al cărui al doilea sezon a fost dedicat marelui pictor spaniol Picasso.Astfel ca o surprinză aniversară, colegii de la televiziunea National Geographic au adus la eveniment, ca invitat special, pe Gabriel Constantin, actorul român care joacă rolul avocatului francez Riandee, în timpul procesului dispariției Monalisei din Louvre în 1911, când Picasso a fost acuzat de furt împreună cu alți prieteni…
Totodata invitații la eveniment au putut urmarii la finalul evenimentului și acest film.
La eveniment a participat și doamna Daniela Popescu, Președinte ALUMNUS Club pentru UNESCO, împrenă cu doamna Rodica Precupețu.