TINERI RROMI DE SUCCES, PREZENTI IN PARLAMENTUL EUROPEAN
Contează mai puţin cine eşti, de unde vii şi care este trecutul tău, câtă vreme ai o şansă la educaţie şi înţelegi că numai prin munca ta îţi poţi depăşi condiţia. Aceasta a fost una dintre concluziile evenimentului « Roma Youth Empowerment », organizat miercuri, 11 noiembrie, în Parlamentul European, de către europarlamentarii Daciana Sârbu, Viorica Dăncilă şi Damian Drăghici. Scopul acţiunii a fost acela de a arăta că percepţia asupra comunităţii rome trebuie construită pornind de la exemple de succes din rândul minorităţii.
Nicole Barr, o adolescentă din Marea Britanie, care la doar 12 ani a reuşit un rezultat uimitor la unul dintre cele mai dificile teste de inteligenţă din lume (cu un scor de 162 de puncte la testul Mensa se plasează peste scorurile înregistrate de Albert Einstein si Stephen Hawking), Miroslav Angelov, un viitor cardiolog de origine bulgară sau Laszlo Jakab, tânăr absolvent al unui master la prestigioasa Universitate Central Europeană, reprezintă doar câţiva dintre tinerii care ar putea influenţa pozitiv imaginea oricărui grup etnic din lume. « Vreau să studiez medicina şi să salvez oameni. Visul meu este să găsesc un leac pentru o boală incurabilă. Oamenii, când aud acum cuvântul « cancer » se gândesc că este sfârşitul. Vreau , ca peste ani, să ştie că există un leac », a spus Nicole Barr, dezvăluindu-şi astfel visul.
La rândul său, Ivan Ziga, un rom slovac de 27 de ani, a arătat că schimbarea situaţiei romilor presupune în primul rând implicarea cât mai intensă a comunităţii însăşi în tot acest proces, « renunţarea, indiferent de obstacole, nefiind una dintre opţiuni ». « Îmi doresc să ma dezvolt profesional şi să lupt pentru drepturile romilor, în special pentru accesul lor la o educaţie de calitate » a spus Elena-Alexandra Vidraşcu, o tânără băcăuancă de etnie romă, studentă în anul I la Romani-Engleză, în cadrul Universităţii Bucureşti.
Problematica romă trebuie să ocupe un loc prioritar pe agenda europeană.
Europarlamentarii Viorica Dăncilă, Daciana Sârbu şi Damian Draghici au susţinut că sunt progrese vizibile ale romilor în plan educaţional, arătând că problematica romă trebuie să ocupe, în continuare, un loc prioritar pe agenda publică europeană. «Poveştile de succes ale tinerilor romi trebuie împartăşite tuturor, pentru că ele reprezintă modele de urmat pentru foarte mulţi, indiferent de etnie », a apreciat liderul europarlamentarilor PSD, Viorica Dăncilă. Totdată, Daciana Sârbu, europarlamentar PSD, a subliniat că, deşi există îmbunătăţiri, realitatea legislativă şi economică demonstrează că pentru incluziunea socială a romilor e nevoie de eforturi susţinute pe toate planurile. În opinia europarlamentarului Damian Drăghici, pentru ca o schimbare să se producă in sens pozitiv, este absolut necesară egalizarea şanselor la educaţie pentru toţi copiii. « Numai aşa cât mai mulţi copii vor urma modelele de succes pe care le-am prezentat astăzi. De asemenea, e nevoie să fie încurajată interacţiunea dintre tinerii romi şi neromi, pentru că doar în acest fel conştientizarea şi acceptarea diversităţii poate deveni o garanţie pentru o dezvoltare socială reală », a punctat Damian Drăghici.
Lina Papamichalopoulou, şefa Unităţii pentru Coordonare în domeniul non-Discriminării şi Romilor, din cadrul Directoratului pentru Justiţie al Comisiei Europene, a subliniat că etnia romă are aceleaşi probleme in toate statele UE, nu doar în cinci ţări din Europa Centrală şi de Est. « Nimeni nu ştie mai bine decât romii care le sunt nevoile. De aceea, fiecare acţiune, indiferent de nivel, afectează comunitatea, iar comunitatea trebuie sa fie implicată », a adăugat Papamichalopoulou. S-au făcut progrese în domeniul promovării culturii rome, a continuat Daniela Popescu, preşedintele Cluburilor, Centrelor şi Federaţiilor Europene ale UNESCO, argumentând că atât Guvernul României, cât şi ong-urile au facilitat exprimarea artistică şi culturală ce ţine de specificul etniei.
Evenimentul cu tema « Roma Youth Empowerment » este parte a unei campanii mai ample, prin care se urmăreşte promovarea unei imagini obiective asupra comunităţilor de romi din Europa, prin aducerea în atenţia opiniei publice a progreselor inregistrate de elevi şi studenţi romi în diferite domenii. O acţiune similară a avut loc şi în Bucureşti, în luna septembrie, când un grup de tineri romi, alături de reprezentanţi ai instituţiilor statului şi ai organizaţiilor neguvernamentale şi-au prezentat viziunea privind modalităţile de îmbunătăţire a accesului acestei minorităţii la liceu şi facultate