Cu prilejul Zilelor Cluburilor UNESCO din România (17-19 octombrie 2008),
FEDERAŢIA ROMÂNĂ A ASOCIAŢIILOR, CLUBURILOR ŞI CENTRELOR UNESCO,
CLUBUL UNESCO ALUMNUS
Vă invită vineri, 17 octombrie, ora 12, la sediul Asociaţiei 21 Decembrie, str. Batiştei, nr. 24 A,
la vernisajul expoziţiei de fotografii
SINAGOGI DIN SUDUL TRANSILVANIEI
Realizată de: Julie Dawson (concept şi documentare) şi Christian Binder (fotografie)
În urma holocaustului şi a emigrării în masă a populaţiei evreieşti din România, numeroasele sinagogi din ţara noastră se află în diferite stadii de degradare şi decădere. Această expoziţie de fotografie doreşte să ilustreze stadiul lor actual, interesant şi pentru perioada actuală în care se află România. Datorită unor sponsori şi a unor organizaţii non-guvernamentale din străinătate, aceste sinagogi s-au bucurat sau se bucură de restaurări şi de transformări în centre culturale. Unele, puţine, au început din nou să desfăşoare servicii religioase, în timp ce altele servesc unor scopuri pur comerciale. În fine, altele au rămas complet abandonate, deşi sunt situate de cele mai multe ori în zonele centrale ale oraşelor, producând o imagine deranjantă şi ilustrând neglijenţa sau indiferenţa comunităţilor faţă de trecutul lor, dar şi ezitarea în a asimila multiculturalitatea acestui trecut.
Întrebările sunt numeroase. Ce se va alege de aceste clădiri, acum că pot fi din nou folosite? Vor prelua oraşele respective responsabilitatea întreţinerii lor? Cum pot fi ele integrate în planuri urbanistice durabile? Şi cum pot fi încorporate numeroasele şi degradatele sinagogi – multe de o valoare istorică şi arhitectonică – într-un plan sistematic şi amplu de recunoaştere şi aducere aminte a unei culturi care odinioară vibra ca parte integrantă a realităţii sociale a României.
Vă aşteptăm la expoziţia noastră,
Julie Dawson şi Christian Binder