ALUMNUS
Urmăreşte-ne pe Facebook
RomânăEnglishEspañolFrançaisРусскийالعربية中文(简体)
by Transposh - translation plugin for wordpress

YOUth and MUSEums, ediția a 11-a București-Pitești-Curtea de Argeș-Golești-Craiova 3-7 iulie 2019, România Comisia Națională a României pentru UNESCO, Alumnus Club, Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești și Consiliul Județean Argeș au organizat în perioada 3 iulie – 7 iulie 2019 cea de-a 11-a ediție a conferinței internaționale YOUth and MUSEums, proiect desfășurat sub patronajul Federațiilor […]

YOUth and MUSEums, ediția a 11-a București-Pitești-Curtea de Argeș-Golești-Craiova 3-7 iulie 2019, România

Comisia Națională a României pentru UNESCO, Alumnus Club, Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești și Consiliul Județean Argeș au organizat în perioada 3 iulie – 7 iulie 2019 cea de-a 11-a ediție a conferinței internaționale YOUth and MUSEums, proiect desfășurat sub patronajul Federațiilor Europene și Române a Asociațiilor, Centrelor și Cluburilor pentru UNESCO.

Tema din acest an a conferinței a fost:

Cum poate fi școala un partener în educația culturală

Ca în fiecare an a existat și o sesiune de comunicări referitoare la Conservarea şi restaurarea patrimoniului cultural.

Totodată s-au sărbătorit 80 de ani de la înfințarea Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești.

ZIUA 1 – 3 iulie 2019

În prima zi a fost organizat un tur al orașului București. Delegația chineză a putut admira principalele obiective ale capitalei, turul incluzând opriri la:

Ateneul Român

Biblioteca Centrală Universitară

Piața Revoluției

Muzeul Național de Atră al României

Biserica Sfântul Spiridon cel vechi

Palatului Parlamentului

Elite Art Galery, unde tinerii au făcut cunoștiință cu două dintre cele mai importante proiecte ale Elite Art Club pentru UNESCO:

  • Festivalul Classics for Pleasure şi
  • Concursul Internaţional de Dirijat Jeunesses Musicales Bucureşti ambele concepte internaţionale implementate de asociaţie în România de aproape un deceniu.

Ziua s-a incheiat cu o vizită de studiu la Comisia Națională a României pentru UNESCO, unde delegația a fost primită de către Secretarul General, domnul Ani Matei. Aici tinerii chinezi au luat contact cu o parte din activitatile Comisiei Romaniei.

A fost prezentat filmul “Țara ta, Tradiția ta”, proiect ce are ca principal obiectiv promovarea în rândul elevilor, profesorilor şi părinţilor celor 15 obiective culturale ale României înscrise în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Domnul Secretar General Ani Matei a înmânat șefei delegației UNESCO, doamna Melody Yang o plachetă dedicată aniversării a 60 de ani de la înfințarea CNR UNESCO.

ZIUA 2 – 4 iulie 2019

Această zi a fost dedicată vizitării fostei capitale a Țării Românești, orașul Curtea de Argeș.

Prima oprire a fost la Mânăstirea Curtea de Argeș unde participanții au avut ocazia să afle detalii despre cel mai important loc de pelerinaj și rugăciune din județul Argeș. Ctitorită în vremea domnitorului Neagoe Basarab, între 1512 – 1517, mânăstirea este parte a celebrei legende romanești: “Legenda Meșterului Manole“.

Tinerii au aflat că acestă biserică episcopală este totodată și necropola familiei regale a României, aici fiind înmormântați regii Ferdinand și Carol I, precum și soțiile lor reginele Elisabeta și Maria.

Următoarea oprire a fost la Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală de la Curtea de Argeş, lăcaș de cult unde se află mormitele regelui Mihai și a reginei Ana.

Vizita a continuat la Biserica Domnească construită de Basarab I (1310 – 1352), biserică ce este unul dintre cele mai reprezentative monumente ale arhitecturii românești medievale, ea fiind cea mai veche ctitorie voievodală din Țara Românească.

După masa de prânz a urmat Colegiul Național „Vlaicu Vodă” din localitate, instituție de învățământ cu tradiție, înființată la finele Primului Război Mondial și care în acest an a împlinit 100 de ani de activitate. S-a efectuat un tur al școlii și s-au vizitat:

Cancelaria

Sălile de clasă

Laboratoarele

Deși aflați în vacanță, un număr mare de liceeni au întâmpinat delegația noastră.

Au fost prezentate o serie de proiecte educațional – culturale finalizate sau pe care colegiul le are în derulare în colaborare cu alte unități de învățămât din Europa, proiecte realizate prin schimburi bilaterale, musafirii primind de la tinerele gaze mici suveniruri din ceramică lucrate manual.

Au urmat discuții între tineri care si-au împărtășit din experiențele dobândite în timpul proiectelor cultural-educaționale la care au luat parte în cadrul școlii.

Vizita s-a încheiat cu o frumoasă poză de grup făcută în curtea colegiului.

ZIUA 3 – 5 iulie 2019

Activitățile din cea de-a treia zi a proiectului, 5 iulie 2019, s-au desfășurat la Muzeul Viticulturii și pomiculturii Golești, unde încă de dimineață a avut loc ceremonia de deschidere a conferintei internationale.

La eveniment au participat elevi ai liceului Național Zinca Golescu din Pitești, delegația de tineri elevi ai Colegiilor Sino-Canada din Beijing, Hefei și Shenzen, China, reprezentanți din Italia, Canada și Israel. Din rândul autorităților au fost prezenți la conferință reprezentanți ai Ministerului Culturii și Identității Naționale a României, reprezentanți ai autorităților locale, dar și reprezentanți ai instituțiilor culturale și muzeale din România.

În deschidere au luat cuvântul Iustin Dejanu, Manager, Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti; Daniela Popescu, Preşedinte – Federaţia Europeană a Asociaţiilor şi Cluburilor pentru UNESCO, președintele Alumnus Club pentru UNESCO; Dan Manu, Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş; Mihai Gorgoi – Consilier Ministerul Culturii și Identității Naționale; Ioan Opriş – Profesor Şcoala Doctorală de Istorie Valahia, Târgovişte; Sebastian Pârlac – Preşedintele Casei Româno-Chineze, Piteşti.

A urmat momentul artistic prezentat de copii participanți la tabăra de dans „Jocuri româneşti la Hora Satului” organizată de Muzeul Golești, coordonată de instructorul Corina Voicilă.

Un inedit moment l-au prezentat tinerii Colegiilor Sino-Canada si Scoala Internationala din China, care prin scurtul program realizat au făcut ca cei prezenți să admire cîteva detalii ale culturii chinezești: caligrafie

muzică

Decupaje de hârtie – jianzhi

Au urmat sesiunile de comunicări: – Prima secțiune a conferintei moderată de doamna Daniela Popescu Cultură și agrement pentru tineri în muzee – o invitație la reconciliere între generații. Patrimoniul și tinerii – programe muzeale interculturale. Cum poate fi școala un partener în educația culturală” s-a desfășurat în Parcul Golești.

Simultan s-au desfășurat si celelalte doua secțiuni: – 80 de ani de la înființarea Muzeului Golești – pagini de istorie și etnografie românească moderată de către prof. univ. dr. Ioan Opriş organizată în Conacul familiei Golescu – Conservarea şi restaurarea patrimoniului cultural mobil moderată de către Olimpia Coman Sipeanu și Leonard Ionescu organizată în clădirea rezervată istoriei familiei Golescu. După pauza de masă a avut loc a avut loc un tur ghidat al Muzeului de viticultură și pomicultură Golești.

și vernisarea expoziției Lumea în culori. Scoarţe din patrimoniul Muzeului Goleşti. A urmat un workshopul de pictură ceramică unde fiecare participant a realizat o pictură, lucrările urmând a face parte dntr-o expoziție organizată de Muzeul Golești în viitorul apropiat.

Ziua s-a incheiat cu cina festivă în cadrul căreia oaspeții străini au învățat și dansat alături de participanții români câteva dansuri populare românești, intr-un alt workshop pregatit de partea romana.

Conducera muzeului a înmânat tuturor participanților mici tablouri pictate de câtre copiii ce au participat în acest an la tabăra de creație Lumea poveştilor în imagini, coordonator Robert Ciobanu.

ZIUA 4 – 6 iulie 2019

Această zi a fost rezervată pentru organizarea unei vizite de lucru la Craiova: – Muzeul de Artă, care se află într-o clădire deosebită, construită la finele secolului XIX și începutul secolului XX, transformată în muzeu în anul 1954 – Palatul Constantin Mihai și care prezintă publicului o prețioasă colecție de pictură universală (școală olandeză, flamandă, franceză, italiană) și românească – lucrări de Constantin Lecca, Theodor Aman, Ștefan Luchian, Nicolae Tonitza, Nicolae Grigorescu precum și șapte sculpturi ale marelui Constantin Brâncuși.

Casa Băniei, monument de arhitectură medievală şi cea mai veche construcţie civilă din Craiova ce gazduiește secția de etnografie a Muzeului Oltenieie ce oferă publicului informaţii de specialitate, bibliografii asupra modelelor si valorilor culturii și artelor tradiționale;

ZIUA 5 – 7 iulie 2019

Ziua a debutat cu ceremonia de închidere a conferintei în cadrul căreia s-au acordat diplomele de participare.

CE ESTE ALUMNUS ?

Alumnus Club is an organization created in the year 2000, that gathers for more than a decade and a half members from 10 countries.
Alumnus Club is part of the Romanian federation of UNESCO Associations and Clubs, and implicitly of the World and European Federations for UNESCO. The club is formed mainly by young students, and its aim is to offer its members the opportunity to get involved in projects aimed at developing their experience in the selected field of study.
Through its UNESCO affiliation, the Alumnus Club has access to an important network of information regarding the activities developed in domains such as education, science, culture and communication.
The main purpose of the organization is that of training young people in a multicultural manner, through projects that aim at involving them in activities that encourage their personal initiative and experience gaining.
In 20 years of activity, Alumnus Club has offered its members and the participants in its events the occasion to engage in educational, scientific, cultural and communication projects.
Below, you may find a non exhaustive list of annual events: Metamorphoses, Youth and Museums, Art and Civilization in Monastic Spaces, Magellan and the new project developed under the auspices of the Alliance of Civilizations: Bucharest retrieved, the concerts of the National Chamber Choir Madrigal.

ALUMNUS Club a fost fondat in anul 2000 si este format din tineri de pe cuprinsul a 10 tari.
Clubul Alumnus face parte din Federatia Romana a Asociatiilor si Cluburilor pentru UNESCO.
Clubul doreste sa ofere membrilor sai oportunitati de a se implica in proiecte educationale, stiintifice, culturale si de comunicare.
ALUMNUS Club isi propune sa ii pregateasca pe tineri intr-un spirit multicultural si sa ii implice in activitati ce le vin in ajutorul dezvoltarii personale si profesionale.