Conferinţa europeană „Tineretul si Muzeele”- 2010, ediţia a doua
Federaţia Română a Asociaţiilor, Centrelor şi Cluburilor pentru UNESCO şi Comisia României pentru UNESCO, în colaborare cu Guvernul României – Departamentul pentru Relaţii Interetnice şi Ministerul Culturii, organizează în perioada 1-4 iulie 2010 la Bucureşti, în sălile de conferinţă ale Hotelului Ibis – Gara de Nord, cea de-a doua ediţie a conferinţei europene „Educaţia culturală a tineretului în muzee”. Evenimentul aparţine proiectului „YOUth and MUSEums II”, din cadrul Programului UNESCO, intitulat „Apropierea între culturi”.
Demersul are drept scop schimbul de experienţă în ceea ce priveşte strategia şi metodele educaţionale între instituţiile participante la proiect, în scopul elaborării unor programe comune în muzee şi instituţii culturale europene.
Proiectul va contribui în egală măsură şi la consolidarea unei reţele internaţionale de experţi în educaţia culturală, bazate pe mobilitate şi dialog intercultural. Acesta încurajază protejarea patrimoniului cultural naţional şi regional, inclusiv cel aparţinând minorităţilor continentului.
Noile concepte muzeale permit accesul publicului spre zonele care ţin de patrimoniul imaterial, ale identităţii regionale, culturale sau spirituale. Muzeul zilelor noastre trebuie să fie ancorat în condiţiile care alcătuiesc realitatea imediată şi proiecţiile acesteia în viitor. În contextul amintit, principala întrebare care apare este legată de păstrarea vie a interesului tinerilor pentru muzeu ca instituţie.
Conferinţa beneficiază de participarea a peste 30 de specialişti în educaţie culturală şi muzeală din România, Franţa, Regatul Unit al Marii Britanii, Republica Moldova, Bulgaria, Federaţia Rusă, Egipt, Olanda, Mexic, Ucraina, Japonia. În cadrul evenimentului vor fi prezenţi la dezbateri reprezentanţi ai centrelor şi institutelor culturale din România şi ai minorităţilor naţionale.
Organizatori: Federaţia Română a Asociaţiilor, Centrelor şi Cluburilor pentru UNESCO, Comisia Naţională a României pentru UNESCO, Guvernul României – Departamentul pentru Relaţii Interetnice, Ministerul Culturii.
Parteneri: Muzeul Cotroceni, Alumnus Club pentru UNESCO, Centrul Cultural Nicolae Bălcescu pentru UNESCO, Elite Art Club pentru UNESCO, Ella Traveland, Hotel Ibis, Asociaţia Culturală Nomen Est Omen.
*
Tema principală a conferinţei este „Comunicare & Noile Media în educaţia muzeală”. Prezentul aparţine, fără echivoc, tehnologiilor „democratice” de comunicare. PC-urile, tot mai performante, ieftine şi reduse ca dimensiuni, conectate la Internet, au pătruns practic în viaţa tuturor. Televiziunea, presa scrisă, radioul, telefonia, cinematograful, industria muzicii, a divertismentului şi multe alte mijloace de comunicare, cunosc variante alternative web.
Se poate vorbi despre un nou tip de conştiinţă, în plin proces de cristalizare. Rolul educaţiei este decisiv în stabilirea justă a relaţiilor dintre virtual şi real precum şi în actul selecţiei.
Ca propunere de dezvoltare în domeniul resurselor de patrimoniu cultural, mediul virtual pare a fi ideal pentru clasare, indexare, expunere sau prezentare, deoarece eludează dimensiunea de artefact a „obiectelor” cu care se operează. Existenţa „electronică”, în eter, ca pură reproducere mecanică, anulează suportul material, supus trecerii şi devenirii. Valoarea istorică şi cea de vechime, văzute ca factori de condiţionare, dispar. Pe de altă parte, se amplifică latura de comunicare, schimb cultural sau informaţional.
Cunoaşterea reciprocă reprezintă o premisă a păstrării spiritului local, element vital în procesul globalizării.