Participarea Presedintei EFUCA si Alumnus Club pentru UNESCO , Daniela Popescu la sarbatorirea
Zilei Europene a Patrimoniului Padula – Italia
Scrisoare deschisa catre dumneavoastra, doamnelor si domnilor,
Ca cetatean european, eu Daniela Popescu pot sa afirm ca traiesc intr un continent mirific Vitrina de peisaj si am alaturi de mine o mare familie, Uniunea Europeana, care si-a dorit inca de la inceputuri libertate si demnitatea pt valorile fiintei umane. Toate acestea s-au consolidat in timp si sunt rodul comunicarii dintre noi, oamenii.
Peisajul, izvor nesecat de amintire este in acelasi timp si un produs ce genereaza dezvoltare, ajutand la ridicarea calitatii vietii si a sanatatii.Axele de interes spaţial şi local în peisaj şi conectarea acestora cu spaţiile publice şi zonele urbane (centrale, rezidenţiale, industriale, etc.) sunt retelele viitorului
De asemenea, ariile naturale protejate sunt motoarele de dezvoltare turistică , care ne ajuta sa ne cunoastem mai bine si mai profund afinitatile si frumusetile celorlalti.
Acţiuni necesare pentru conservarea şi promovarea ariilor naturale cu ajutorul societatii civile UNESCO, a cluburilor pentru UNESCO nu duc decat la o mai buna pastrare si conservare a VERDELUI. Conferintele, mesele rotunde, premiile oferite sunt impulsurile unei societati , care incearca sa pastreze , sa nu distruga , sa ofere imagine acestui continent. Si as dori sa va dau un exemplu nu stiu , cand as fi vizitat minunata dumneavoastra regiune, daca nu ar fi existat d-na Righi si premiul oferit Fabrica nel peisagio si… bineinteles organizatia pe care o reprezint Federatie asociatiilor, cluburilor si centrelor pentru UNESCO din Europa si America de Nord.
Dar oare ce incercam să realizăm prin această intalnire si prin altele similare ei? Ințelegerea arhitecturii peisajului . Aceasta a inceput prin secolele XVII-XVIII dar a evoluat accelerat pe parcursul secolului XX. În prezent ea se manifesta printr-o creștere spectaculoasă si ocupa un loc important în societate, devenind o preocupare pentru multi dintre noi, reprezentanti ai unor organizatii internationale.
Oriunde ne am afla trei calități sunt necesare pentru arhitectura peisajului:
minimalizarea – caracterizată prin simplitate,
utilizarea celui mai bun material
și ecologia.
Peisagistica este un domeniu de graniță, care în mod obligatoriu reunește elemente din zona horticulturii, silviculturii, arhitecturii și design-ului, dar, toate reunindu-se in zona culturii. Nu se poate elabora un proiect valoros de peisagistică fără o cultură vastă.
Cu aceste ganduri alaturi de respectul pentru natura si pentru tot ce ne a daruit ea, as dori sa va urez o toamna frumoasa incadrata intr un peisaj al VIITORULUI , ce ne aduce speranta si bucurie.
Dr.Daniela Popescu