On 01.04.2022, The Club for UNESCO in Piraeus and the Islands and the Alumnus Club for UNESCO organized under the patronage of the European Federation of Associations and Clubs for UNESCO a round table on the occasion of the opening of the virtual exhibition dedicated to International Women's Day, eveniment la care au luat parte online artiștii ale căror lucrări au fost prezente în expoziție.
Evenimentul s-a bucurat de o numeroasă participare internațională. Representatives from Italy, Russia, Belarus, Georgia, Grecia și România au pregătit și prezentat lucrări artistice dedicate femeii.
Discuțiile purtate în cadrul mesei rotunde, pe lângă declarațiile emoționante ale artiștilor cu privire la operele prezentate, au amintit de realizările sociale, politicile și condițiile economice ale femeilor, dar și de lupta împotriva discriminării și violenței.
România a fost reprezentată de către organizațiile „Alumnus Club”, „Rădăcini Străbune”, „Cetatea Romanței”, „Elite Art Club”.
Alumnus Club pentru UNESCO a fost reprezentat de către Eliza Vasilescu, elevă la colegiul Tudor Vianu cu lucrarea „Attitude reflection” care sugerează egalitatea între femei, whatever the age, cultură și rasă.
Proiectul a avut în vedere susținerea educației culturale în rândul tinerilor, educarea publicului nefamiliarizat cu activitățile UNESCO, în vederea dezvoltării capacității de socializare și colaborare internațională.